Iete şi primul post pe 2010 ... cum zicea un bun prieten, eu scriu pe blog doar iarna şi doar despre aventurile cu placa. Este destul de adevărat, căci nu ştiu în ce măsura i-ar interesa pe ceilalţi detalii despre viata de manager sau de om însurat la casa lui ... :)
Dar, de data aceasta o sa încep cu începutul, adică cu drumul spre Cabana Capra. Nu e nimic special despre acest drum, este doar capătul dinspre sud al Transfagarasanului, continuat cu un drum de la Vidraru la Piteşti prin Curtea de Argeş și mai departe pe A1, magnifica noastră autostrada de vreo 130 km intre Bucureşti şi Piteşti. Ca drumul a fost plin de gropi (am aflat ca asa se întâmpla după ce ninge în România) sau ca prietenul mai devreme menționat (Roakerul) a condus ca într-o etapa de WRC nu sunt ştiri senzaţionale. Nici ca ne-a lăsat cu vreo juma de ora în urma nu e atât de demn de menţionat. Ce merita cu adevărat spus este ca deşi plănuisem sa plecam din Bucureşti la ora 8, am reuşit sa ne strângem la capătul dinspre Militari al lui A1 pe la ora 8:30, sa mâncam pe fuga la un fast-food McD., sa ne întoarcem prin ceva magazine de articole sportive pentru a completa colecţia de echipament sportiv şi sa reuşim sa atacam gropile de pe A1 abia pe la ora 10 ...
A trecut prea puţin timp şi ne-am trezit ieşind de pe autostrada și luând-o spre nord pe DN 7. Aici povestea se transforma într-o cursa cu jaloane, în care orice secunda de neatenţie ne putea costa una bucata (sau mai multe) anvelope stricate. Am crescut în România şi conduc de peste 10 ani pe drumurile noastre, dar atât de multe gropi la un loc nu cred ca mi-a fost dat sa vad vreodată pe un DN ... cam jalnic, as spune.
Oricum, cu ceva RedBull, biscuiţi, suc şi alte nimicuri, timpul a trecut şi pe la ora 14 intram şi noi la Cabana Capra. Drumul spre cabana, cel putin ultimii lui kilometri aratau cam asa:
Cu toate astea viteazul roacker si micul sau copilot ne-au devansat serios in ciuda gumelor de iarna ale lui Jorj si ale impulsurilor mele disperate de a merge mai repede ... lasă ca data viitoare îl voi fugari pe Roacker ca la Sfânta Ana :)
Dar, sa deschidem jurnalul de bord ... ajunși la cabana la ora 14, dam sa ne cazam în camere. Recepționerul întreabă cine este Erol? ... eu surprins ridic privirea și întreb de ce ... răspunsul îl găsesc pe lista de cazare a seriei B a taberei de snowboard ... numele meu apare de 3 ori pe lista, odată legat direct de persoana mea, și încă de 2 ori cu prenumele Cristina și Ana ... :) Ma mulțumesc sa glumesc cu recepționerul spunându-i ca sunt turc și am harem, el nu înțelege gluma și trecem mai departe la completarea fiselor de cazare. Reușim sa ocupam camerele 102 (Roackerul și Mini), 104 (subsemnatul și Jorj) și 106 (cele 2 membre ale haremului) :)
Juma de ora mai târziu ies sa le prezint celorlalți partia din spatele cabanei ... parerile sunt impartite: Roackeru si Mini sunt deceptionati ca-i prea scurta (s-au invatat cu partiile austriece), Jorj tinde sa fie de acord cu ei, fetele nu au o parere personala si fraternizeaza cu inamicul. Eu incerc sa salvez situatia "stiti, e partie de scoala, e pentru invatat, lasa ca aici inveti bine... etc". Nu par ei foarte convinsi, eu ma intreb daca e bine ca i-am adus si sper ca dupa prima lecție sa scap basma curata. Mergem înauntru și Fulgu (adică organizatorul șef) face prezentările, ma da pe mine drept exemplu de student sârguincios (eram la a doua prezenta în tabăra, sa nu uitam ca mai fusesem și anul trecut), ne da legitimații, striga catalogul și ne convoacă la primul antrenament la ora 17.
Si asa începe distracția ... mergem sa ne luam echipamentul: eu ma aleg cu o placa Tadashi Fuse 154 la care atașez repede legăturile mele vechi Burton Custom, fetele primesc niște placi "de dama", Mini primește o placa identica cu a mea, Jorj si Roackeru primesc 2 balene menite sa suporte mărimea 45 a bootilor lor (cred ca ceva de la Bataleon dacă nu ma înșeală memoria), Cristina e fascinata de vampirii de pe una din balene, toata lumea trage și împinge de echipamente și le întoarce pe toate fetele ca la un târg de vechituri :). In timpul extazului general Marcu și Fulgu se chinuie sa ajusteze 2 perechi de legături pentru booti aia 45 menționați mai sus ... operațiune încununata cu succes după vreo juma de ora.
Vine prima ieșire pe pârtie, deja e noapte afara și se aprinde nocturna. Fulgu face triajul: ne pune sa coboram pârtia ca sa își dea seama ce-i de capul nostru. Eu ma concentrez și fac o coborâre fără cusur și ajung în grupa de avansați. Jorj își da în petec și e retrogradat la grupa de începători (unde îl așteaptă cu bratele deschise și legăturile la fel Cristina și Ana). Mini e cool pe placa (ca de obicei) și alături de Roackeru rămân în grupa de nivel mediu.
Plec cu placa în spate spre instructorul de la avansați (Vio) și ma prezint pentru antrenament. Începem ușor cu ollie și sunt trimis la kickerul mic pentru a îmi reaminti cum se sare. Trec ca un buștean peste kicker, dar reușesc sa îmi șterg din minte teama de sărit, după căzătura din Austria. Nu ma doare spatele, sunt 100% operațional. Si fericit în același timp. Roackeru și Mini fac cunostința cu pârtia, Jorj și fetele o cunosc pe Hanna (instructoarea de la grupa mica) iar eu ma sperii în fata box-ului și îl ocolesc în ultimul moment (nu m-am urcat pe el niciodată în tabăra, din motive legate de teama mea nativa de a cădea ...). Cam asa a decurs prima seara, îl vad pe Roacker un pic decepționat de el și de pârtie (Austria bate-o-ar vina), Mini parca începe sa spere, iar cei 3 muschetari de la grupa mica prind gust de snowboard-eala.
Ziua 2 (adică 18 februarie) decurge normal ... sesiune de antrenament dimineața, după-amiaza și un pic de nocturna. Nici un rezultat satisfăcător pentru mine (parca am uitat tot ce am învățat și exersat intre timp), Roackeru e din ce în ce mai supărat pe faptul ca nici lui nu prea ii ies mișcările, Mini e din ce in ce mai cool pe placa (eu cred ca s-a născut pentru asta, doar ca nu o știe încă :) ), Jorj le demonstrează tuturor ca nu e chiar de grupa mica și ca s-a mai dat cu placa, iar fetele deja știu sa se ridice pe placa si sa coboare încet, încet la vale. Per ansamblu nu-i o zi prea grozava, dar ne acomodam cu situația. Jorj salvează ziua cu o gluma buna (părerea mea, a lui și a Roackerului): ne pregateam sa mergem la masa, fetele sunt în camera cu cheia lăsata în ușă, dar pe partea dinspre holul cabanei. Jorj le încuie în camera și apoi bate în ușa chemându-le la masa. Ele încearcă sa deschidă ușa, vad ca e încuiata și încep sa caute cheia în camera. Jorj rade. Eu rad. Roackeru rade. Mini rade și el. Eu bat în ușa fetelor și le spun sa se grăbească un pic. Roacekru vine și el și repeta manevra. Fetele deja se agita prin camera (se aude prin ușa) și nu găsesc cheia ... logic, cheia este la Jorj în mana, de partea greșita a ușii. Mini se duce în camera sa folosească WC-ul ... și uita cheia camerei pe afara ... Jorj e pe faza și sfârșim cu 3 prizonieri în 2 camere. Mini se lamentează, face scandal și este eliberat într-un final. Le descuiem și pe fete și radem copios ... cu toții ... cred ;)
Ziua 3 (19 februarie) începe prost. A nins și a înghețat peste noapte, iar pârtia este "tabla". Dar afara e cald si speram ca după-amiaza când o sa bată soarele sa mai topească gheata. Totuși ieșim în grup (eu, Mini, Ana, Cristina si Jorj). Roackeru se relaxează în balcon uitându-se la noi și fumând o țigara. Împrumut o căciula (aveam sa o păstrez pana la plecare) de la Ana și ma dau în hanorac (e prea cald pentru casca sau geaca). Merg pe cant pe gheata ca sa ma dau mare ca pot ... îmi iese și nu prea:
Mini este din nou mult prea cool pe placa (chiar și pe jos) și face un grab întins pe spate. Mie îmi iese un 180 de pe loc, dar începe sa ma doară cam tare glezna dreapta:
Iese și un 180 din mișcare, cam chinuit, dar da bine pe poza, asa ca îl atașez:
Vine Hanna la noi și striga stingerea, pentru ca nu prea se poate exersa nimic pe pârtie în condiții de siguranța, asa ca ne decidem sa mergem la o mica plimbare pe drum la vale și sa facem poze cu împrejurimile. Au urmat bătaie cu zăpada, multe poze reușite (le postez eu pe facebook cândva) și multa, multa distracție.
Continuam după-amiaza de pe la 14 antrenamentul, toata lumea se mișca din ce în ce mai bine, Mini face carv de parca a făcut numai asta toata viata, Roackeru nu vrea sa flexeze genunchii, Jorj coboară din ce în ce mai repede și bine iar fetele deja nu mai au probleme cu pârtia. Ana e fun și face și ea grab-uri pe spate (s-o fi inspirat de la Mini?)
Seara e sesiune de ollie pentru grupa medie. Eu m-am retrogradat singur, nu pot sa fac nimic din cauza gleznei. Îmi dau seama ca e o problema intre booti si legaturi, dar sper sa treacă pana a doua zi și îl ajut pe Fulgu cu organizarea. Mini si Roackeru exersează ollie pe loc. Rad de ei și îmi aduc aminte ca anul trecut ne-a chinuit Fulgu o întreaga după-amiaza cu asta. Ei nu prea rad și ii înțeleg, dar tre' sa învețe, nu? Imi pun placa si fac un ollie, doua "demo purpose". Imi ies dar trebuie sa dau placa jos, glezna mea nu vrea sa mai asculte. Ana vine sa vadă ce fac "avansatii" și este pusa la treaba. E cea mai "rookie" dintre toți și încearcă ollie ... surpriza, ii cam iese și ne câștiga admirația. Abandonez placa si legaturile si ma duc sa il ajut pe Jorj sa ii pozeze pe băieți cum încearcă ollie. E mult prea mare distracția iar eu stau pe bara și ma oftic. Îmi mai pun o data placa, mai fac un ollie "demo" din nou, cad secerat de glezna. E clar, seara e terminata pentru mine, ma retrag cuminte, dau cu Fastum gel, poate trece pana mâine dimineața și ma retrag încă în glorie.
Ziua 4 (20 februarie): Încerc sa îmi pun booti. Ma doare glezna când ii strâng pe picior. Ies afara, pun placa, cobor 20 de metri pe pârtia cu grad de dificultate aproape inexistent și cad. E clar, asa nu se poate. Las placa și exersez cu Mini ollie. Începe sa ii iasă din ce în ce mai bine, chiar și din mișcare. Cristina si Ana coboara cu spatele la partie, usor si cu mici cazaturi (avem filme care dovedesc asta). Fulgu iese pe pârtie și incepe sesiunea de antrenament cu ollie peste un mic obstacol. Ii spun ca nu pot face nimic si imi da placa lui ... RIDE cu legături Alpha de park. Strâng legăturile pe booti și nu ma mai doare glezna. Opa, asta e de bine. Execut rapid 2 ollie peste obstacol (demo purpose și show off :)) ) si parca nu am avut nimic la glezna vreodată. Schimb placa cu un Ride DH 152 cu legături Ride Beta tot de park. Fulgu rade de mine ca m-am chinuit 3 zile cu Tadashi Fuse si legăturile mele Custom total nepotrivite pentru park. Mai rău e ca are dreptate. Noul setup e demențial. Contrar firii mele postez pe Twitter "
M-am indragostit ... RIDE Beta si RIDE DH ... cele mai bune trick-uri facute vreodata si o glezna ca noua :)". Ies si miscarile
Tail press:
180 curat și spectaculos:
Iese si trecerea peste kicker, am poze pe la Jorj aștept sa le aducă ca sa ma laud și cu asta. Am probleme mari cu butter-box-ul, am căzut pe el aproape de fiecare data când încercam sa ma rotesc si aici nu e vina legăturilor sau a plăcii, are direct de-a face cu subsemnatul. Dar îl dovedesc eu si pe asta candva :)
Mini face ollie peste kickerul mic de antrenament și ii iese. Asta deja ma enervează ca e prea cool, dacă o tine asa într-un an, doi nu ma mai țin de el pe pârtie. Roackerul flexează ușor genunchii, nu prea mult ca strica, dar tot e un progres si scoate acum carv-uri destul de curate. Jorj a prins curaj și coboară în viteza într-o poziție corecta pe placa. Si asta are mari șanse sa ma lase în urma. Da lasa ca exersez eu și nu ma dau asa ușor bătut :)
Ana și Cristina se mișca deja natural pe placa și vor pe pârtii mai grele. Coboară bine, parca Ana e un pic mai flexibila pe placa, dar au invatat amandoua corect si bine de la inceput, si asta o sa le ajute tare mult mai departe. Ah, si cel mai importat, le place mult cu placa. Cred ca am mai câștigat niște abonați la mers în Austria. Sau în Bulgaria în martie, dacă vor tine cu noi zăpada și bugetul personal. Ne retragem în glorie de pe partie seara tarziu si ne pregatim pentru petrecerea de rămas bun a taberei. Se anunța muzica, distracție, băutură și ... și atât, ca doar e tabăra de snowboard, nu nunta :)
Ziua 5 (21 februarie) ... ma trezesc greu pe la 9:30 cu imaginea lui Jorj gata echipat de pârtie. Eu inca ma frec la ochi când asta dispare pe ușa sa se dea. A plouat toata noaptea și acum a înghețat. Eu încerc sa îl opresc pentru ca va cobori pe sticla. El o tine pe a lui și iese pe pârtie. Ii admir perseverenta, dar și căzătura după mai puțin de 30 de metri parcurși. Se convinge singur ca nu se poate face nimic și vine cuminte în camera. Ne apucam cu tristețe de împachetat. A fost asa frumos, acu trebuie sa plecam acasă, gata cu datul cu placa. Ceilalti ne impartasesc trăirile. Inca un temerar încearcă sa coboare pe pârtie. Reușește sa ajungă jos după vreo 3 cazaturi. Urca cu placa în spate și se retrage. E clar, astăzi nu e o zi prea buna, și intre timp a început sa viscoleasca râu de tot. Strângem tot și ne ducem la mașini. Hanna vine cu noi în mașina, o sa fim 5 în station-wagon-ul lui Jorj, o tona de bagaje la Roacker si Mini pe post de copilot.
Plecam spre casa și înainte de Vidraru sunt trimis pe bancheta din spate, se pare ca fetele suporta mai greu serpentinele după ce au mancat Bake Rolls si biscuiti cu crema Ulker. Sunt amenintat cu deportarea in masina Roackerului pe motiv de non-obediență (adica nu ascult de "sfaturile" lor, de care cică Mini ar tine mai mult seama. E clar, le-a impresionat cu nivelul lui de coolness pe placa ;) ). Adorm pe bancheta din spate și sunt consultat doar aproape de Pitești pentru a găsi pe GPS McD-ul. Mâncăm ceva în fugă acolo și continuăm spre București, unde luni dimineață vom avea multe de povestit.
